Dani Coman poate lua drumul Ciprului!** Un fost antrenor al Stelei îl dorește pe „Robocop”

Dani Coman poate lua drumul Ciprului!** Un fost antrenor al Stelei îl dorește pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost antrenor la Unirea Urziceni (2010-2011) și la Steaua (2011), Roni Levi (45 de ani) vrea să‑și întărească actuala echipă, Anorthosis Famagusta, cu jucători despre care și-a făcut o anumită impresie în campionatul nostru. După ce l-a luat pe Spadacio, israelianul are de gând să-l aducă în Cipru și pe rapidistul Dani Coman (33 de ani).

Anunțata mutare a lui Răzvan Lucescu în Qatar a dat drumul plecărilor de jucători din Giulești. Unul dintre cei care se vor despărți de Rapid este Dani Coman, portarul care a avut mai multe dispute cu suporterii de-a lungul campionatului recent încheiat. Conștient că și George Copos vrea să facă pe plac galeriei, „Robocop” a lăsat senzația că e dispus să asculte orice ofertă. Mai întâi au fost discuții cu CFR Cluj, însă în cele din urmă campionii s-au orientat către Felgueiras, fostul portar al Brașovului. De câteva zile însă, Dani a fost asaltat cu telefoane din Cipru.

Vrea să atace titlul

Anorthosis Famagusta este echipa care și-l dorește pe goalkeeper-ul giuleștean. Concret, staff-ul tehnic al ocupantei locului patru în Divizia I cipriotă sezonul trecut, format din Roni Levi și Gabriel Caramarin, și-l dorește foarte tare pe „Comănilă”. „Levi vrea să tragă la titlu și caută să cumpere jucători pe care îi cunoaște. Coman, ca și Spadacio, sunt jucători valoroși pentru România, deci ar face față fără probleme în Cipru”, au povestit surse apropiate tranzacției. Din câte se pare, portarul și-ar fi dat deja acordul, însă se așteaptă decizia finală din partea conducerii lui Anorthosis. „Ei mai negociază cu un portar francez, liber de contract, dar care cere salariul prea mare, deci șansele să vină sunt mici. Levi i-a transmis lui Coman că vor înainta o ofertă oficială Rapidului în câteva zile”, au punctat și rapidiștii. Banii pentru care Copos ar accepta să se despartă de portarul său se învârt în jurul a câteva sute de mii de euro, însă jucătorul are și varianta renunțării la restanțele financiare pentru a obține o sumă de transfer mai mică.

L-a luat pe Spadacio, vine și Antonio?

Dacă va semna contractul cu trupa lui Roni Levi, Dani Coman are toate șansele să reîntâlnească doi jucători alături de care a evoluat la Rapid, Juliano Spadacio și Marcos Antonio. Pe mijlocaș, tehnicianul l-a cooptat deja în urmă cu câteva zile, după ce acesta și-a reziliat în prealabil înțelegerea cu Astra. Cu fundașul e ceva mai complicat, pentru că acesta mai are o ofertă concretă de la Kuban Krasnodar, echipa lui Dan Petrescu.

Dani Coman este un portar foarte interesant, pe care îl vrem la noi la echipă. Zilele următoare vom lua legătura cu agentul lui
Roni Levi, antrenor Anorthosis Famagusta

Deocamdată nu mă gândesc la nicio variantă de plecare de la Rapid. Sunt în vacanță și vreau să mă bucur de ea după un an zbuciumat
Dani Coman, portar Rapid

180 de mii de euro este salariul lui Coman la Rapid, ciprioții urmând să-i ofere circa 250.000 de euro anual, pentru următoarele două sezoane

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Permisul de conducere se SCHIMBĂ la 2 ANI. Decizia care se va aplica în toată România
Permisul de conducere se SCHIMBĂ la 2 ANI. Decizia care se va aplica în toată România
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Dacia a ajuns pe Nürburgring. VIDEO cu modelul autohton în FULL GAZ
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
×